Ajută-ma Iisuse, Ca Ție să-Ți slujesc Căci vreau ca-n așteptare Ca Tine să trăiesc. Și într-o zi în slavă Când Tu vei reveni, Cu roada sfântă strânsă Să îți pot mulțumi. Dar până atunci în taină Să țes pentru săraci, Și-n umilință adâncă Să mă-ngrijesc de-orfani. O, Doamne dă-mi tărie Și vorbă dreasă-n har Ca să vestesc Cuvântul Iubind, să-l spun cu jar.
Rămâi printre stele cu mine
Când cerul îmi pare pustiu
Căci meteorii se sparg inauntru
Iar eu strălucesc far’ să știu…
Azi plouă cu raze de soare
Iar eu de cu seara m-am prins
Că inima ta este rece
Dar zâmbetul tau m-a învins..
Sunt stea printre stele de gheață
Mocnind neîncetat într-un vis
Admir străluciri efemere
Ce ma fac sa ma cred compromis.
Rămâi!, E o vorbă deșartă,
Rostită de-un stins meteor
Acuma, cândva, niciodată
Ce-i vis, va rămâne un vis…
Undeva prin zona Ardealului trăia o familie de țărani cu un venit mediu. Era în acea perioadă când se vorbea de revoluție. Aceasta familie avea 3 băieți , din care fiul cel mare era pus să facă treburile cele mai grele de pe lângă casă. Așa că într-o zi acesta se gândi că nu e corect și cum se vorbea în acele vremuri de grevă se puse și întocmi o petiție pe care o înmână tatălui său. “Pentru că mă duc la pâine te costa atâta, pentru tăiat lemne te costa atâta,…s.a.Dar pentru că suntem neamuri îți las la jumătate de preț” și făcu o lista lungă iar după ce o citi cu glas tare in fața tatălui își ridică ochii de jos în sus de parcă rolurile se inversaseră așteptând un răspuns. Și în Ardeal dupa cum știți se obișnuiește a folosi aceasta vorba “stai oleacă” asa că tatăl ii spuse fiului său să astepte oleacă după care se duse și se întoarse. Cu o lista și mai lunga:”Pentru hainele care ți le-am cumpărat m-a costat atâta, pentru încălțăminte atâta, pentru pâine atâta, pentru …..” și băiatul își lasă rușinat ochii în jos gandindu-se că nu va fi în stare niciodată să plătească datoria imensa pe care o avea față de tatăl lui. Dar spre uimirea lui tatăl adaugă:” însă pentru că suntem neamuri…, și în timp ce rostea aceste cuvinte luă lista și o rupse bucată cu bucată,…nu trebuie sa plătești nimic.”.
O datorie imensa… față de un tată care ne-a dăruit viața, o familie, sănătate, un acoperiș deasupra capului, pâinea cea de toate zilele… față de Dumnezeu! Și dacă s-ar fi oprit aici, dar nu…ci ne-a răscumpărat viețile plătind in locul nostru plata pentru păcatele noastre…acea datorie imensă pentru care nu am fi putut-o plăti niciodată.
Cel mai mare păcat este prostia, pentru că altfel cum ar face omul toate relele fara sa țină seama de consecințe, cum altfel ar ignora dragostea lui Dumnezeu și poruncile lui dătătoare de înțelepciune și viață. De aceea se zice că Biblia a fost scrisă pentru oameni deștepți, iar cei care o citesc devin mai pricepuți, iar cei care o înțeleg capătă știință, iar cei care o practică capătă discernământ și înțelepciunea care duce la viață, la cunoașterea lui Dumnezeu, cel care a creat totul și care ține totul cu puterea Lui cea foarte mare.
A celui care ne-a plătit imensa datorie, a Lui sa fie slava, și puterea, și cinstea in veci, Amin!
Iubește în felul tău dar ai grija ca persoana iubita sa simtă asta. Cu ochii umezi sau cu zâmbetul pe buze învață să iubești pentru ca va fi cel mai frumos lucru pe care îl vei trai vreodată. Dezamăgit sau rănit nu renunță sa iubești pentru ca tot prin iubire te vei vindeca. Nu nu îți zic sa clădești pe nisip sau sa îți faci speranțe false ci doar să iubești. Pur și simplu să iubești. Așa cum respiri aerul proaspăt într-o seară de mai… Iubește cu toată ființa ta! În felul tău… Cu bucuria unui copil, cu zâmbetul unui prieten, cu pasiunea unui îndrăgostit.
Si fire de iarba danseaza
Miscand-se lin, senzual
Se joaca cu vantul pribege
Si nu se opun nici un pic…
E atat de tangotica firea
Cand umple pahare de lut
Separa in boabe simtirea
Te poarta inert pan la teasc.
Ah, cine se joaca cu cine?
Ma porti si te port suspinand.
Povara de ludice vorbe
Ne-mbie sa dam crezamant.
Ce-ar fi sa-ti impart o felie
Si apoi sa plec alergand
Jurand c-am iubit dintr-o mie
Sapandu-mi eu singur mormant.
mi se scutura sufletul odata cu florile de cires
si il adun odata cu florile de mar
unde sa te astept? unde sa te culeg?
pana atunci…
iti imbalsamez amintirea in parfumul ploii de primavara.
se ridica pana la mine aburul aromat de cafea,
care asteapta…
ti s-a lipit limba de cerul gurii
intr-o pecetluire dureroasa a adevarului,
care prefera sa ramana necunoscut.
se scurge timpul din clepsidra florilor
lasand in urma nisipurile miscatoare ale desertului sufletesc.
am inceput sa dansez cu fata morgana
dar m-am trezit din vis intrebandu-te: de ce atata roua?!
Am o gena lipsa pe care nu stiu cum s-a intamplat, dar am gasit-o in tine. Ii simteam asa mult lipsa ca atunci cand te-am intalnit nu am putut sa iti rezist, te-am sorbit cu sete si nu am mai vrut sa iti dau drumul. Imi placea totul la tine, draga “gena”! Credeam ca ne potrivim perfect ca piesele unui puzzle, ca ne completam…dar, nu m-am uitam ce construiam, eram prea entuizasmata ca sa mai observ cat de trist era puzzle-ul nostru.
Esti gena mea lipsa, dar nu esti si genul de persoana alaturi de care sa imi doresc sa fiu pentru restul vietii. Drumuri diferite, vise diferite, valori diferite, pasiuni diferite…S-a intamplat sa fii gena mea lipsa dar nu si genul meu.
Mi-a fost teama sa iti raspund pentru ca nu stiam ce sa zic…in anotimpul nostru se anunta ploaia, cerul e cenusiu si sufla o briza asa de placuta ca mi se crispeaza buzele intr-un zambet. Noi , suntem ca doua pasari care zboara la distanta una de alta si totusi atat de aproape...Mi-e dor , mi-e dor de anotimpul nostru in doi.
Un barbat cu un tricou verde strange iarba proaspat cosita in gradina de la marginea drumului meu..inspir parfumul proaspat de iarba cosita si…iar zambesc. Mi-e dor, mi-e dor de iubirea proaspata si parfumata pe care am trait-o in doi.
Continui sa merg, singura dar in doi..pentru ca inca ai ramas in sufletul meu…O picatura de ploaie imi cade in crestetul capului si apoi deasupra buzei de sus…Si mi-e dor, mi-e dor de buzele noastre in doi.
Nu vreau sa iti daruiesc ochii mei Pentru ca au stralucirea verde a unui lac inselator. Nu vreau sa imi deschid buzele Pentru ca m-au tradat in rosul ametitor al unei iubiri spuse. Nu vreau sa iti dau mana Pentru ca ...pentru ca...
iubire aromata cu parfum de sare... de ce rasar spini din amintiri prafuite? de ce ma doare cand te aud in versuri? te-as bandaja doar ca sa ma vindec te-as regasi doar ca sa rup spinii te-as iubi doar ca sa sterg amintirile...
Puncte de suspensie... 